10 cărți pe care să le dăruiești în 2021! La nunți, zile de naștere sau pur și simplu

O carte este mereu un cadou binevenit, fie că e vorba de aniversarea unui prieten, o nuntă, sau poate mergeți pentru prima data la cineva în ospeție. Ar părea o nimica toată să cumperi o carte, însă dacă vrei cu adevărat un dar inspirat – nu lua prima copertă care îți face cu ochiul. Mizează pe ceva citit și plăcut din proprie experiență sau mergi pe recomandările noastre.

Secretul căsniciei fericite

Pentru că suntem în plin sezon de nunți, vom începe cu o carte pe care ai putea să o dai cadou viitorilor miri. „Secretul căsniciei fericite” este despre viața de după căsătorie, despre munca pe care ambii parteneri trebuie să o facă pentru un mariaj armonios. Autorul Zig Ziglar oferă sfaturi pentru diferite situații care se întâlnesc într-un cuplu: bucurii, certuri și compromisuri. Volumul nu vine cu rețete de succes, însă tratează cu înțelere și umor o căsătorie de durată.

Găsești cartea aici.

Manualul Marthei. Cum să faci aproape totul

Este o carte-enciclopedie care le va bucura în special pe femei – deci o idee superbă de dat în dar pentru numeroase ocazii, printre care o nuntă sau mutarea la  o casă nouă. Cine nu a auzit de Martha Stewart? Una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din Statele Unite ale Americii, guru al stilului de viata luxos, dar si al bunului gust, autoare a peste 100 de carti. Manualul Marthei este o carte practică, plină de idei și instrucțiuni – cum să așezi masa, cum să îngrijești plantele din casă, cum să îți decorezi casa pentru fiecare ocazie, și totul fără niciun ajutor!

Găsești cartea aici.

Marea carte a jocurilor pentru întreaga familie

Atunci când mergi în ospeție la o familie, te gândești că ai vrea să le duci un dar de care să se bucure toți – și cei mari, și cei mici. Avem o idee – „Marea carte a jocurilor pentru întreaga familie”. Conține 39 de jocuri interesante și populare care promit o distracție pe cinste! Copilul se va distra jucând dame cu tata, descoperind o nouă planetă împreună cu mama, rezolvând careuri de cuvinte încrucișate, puzzle-uri sudoku sau făcând diferite activități de unul singur! Sunt reunite toate aici, în această carte minunată, plină de culoare, pentru întreaga familie.

Găsești cartea aici.

Atlasul mondial al vinului

O carte despre vinuri este chiar mai bună decât o sticlă de vin, crede-ne pe cuvânt! Mai ales pentru cineva care are o pasiune pentru licoarea lui Bahus. Recomandarea noastră cu care nu dai sigur greș este „Atlasul mondial al vinului” de Hugh Johnson. Trecând în revistă soiuri, terenuri, climă, decupaje, dar şi potriviri gastronomice, cartea nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui pasionat de vinuri. Foarte interesant şi captivant, Atlasul oferă detalii incredibile despre soiurile de viță de vie, dar și despre cum se degustă vinul şi se apreciază unul de bună calitate.

Găsești cartea aici.

250 de lucruri de încercat într-o viață

Avem și o carte pe care să o dăruiești unui bun prieten, poate chiar fără nicio ocazie specială. În „250 de lucruri de încercat într-o viață” vei găsi lucruri nebunesti, amuzante și unice, iar uneori chiar foarte serioase, pe care să le faci cu prietenii cei mai buni. Fie că abia vă cunoașteți de vreo saptamănă, ori deja vă știți de ani de zile, cartea aceasta vă va schimba viața!

Găsești cartea aici.

365 de filme pe care trebuie să le vezi

După titlu îți dai seama că nu ai cum să dai greș cu o asemenea carte – cadou. Cine nu iubește filmele? Și cine nu e mereu în căutare de un film bun? Martin Scorsese, Orson Welles, Stanley Kubrick, Joel and Ethan Coen – se stie despre mulți mari regizori că au studiat obsesiv filmele clasice, ca să vadă cum sunt făcute. Și de fapt, putem și noi, muritorii de rând, să facem asta la fel de bine. Ce putem învăța de la un film clasic – se găsește răspunsul tot în acest superb jurnal despre magistrala lume a filmului.

Găsești cartea aici.

Profetul

Dacă persoana căreia vrei să îi dăruiești o carte este un om profund și spiritual, atunci știm ce să-i dăruiești – „Profetul” de Kahil Gibran. O culegere unică de răspunsuri la cele mai banale întrebări depre viață, dragoste, prietenie, libertate, muncă, timp, bine și rău. Cine este acest înţelept despre care vorbește Gibran în carte? Cu siguranţă, pentru fiecare cititor în parte, el va reprezenta altceva. Însă mesajul va rămâne acelaşi: un apel către puritate, adevăr, iubire necondiţionată, bunătate 

Găsești cartea aici.

Enciclopedia copilului deștept

Nu puteam să nu alegem și o carte de dat în dar unui pici. Și ce poate fi mai util, mai interesant și curios decât o enciclopedie bogat ilustrată și plină de informații pe care cel mic trebuie să le cunoască! „Enciclopedia copilului deștept” oferă o nouă provocare a minții de tip întrebare și răspuns. Copiii se pot testa singuri sau cu părinții, pe trei niveluri de dificultate:  de la lucruri simple la cunoștințe aprofundate. Se folosesc bulinele cu numere pentru a găsi răspunsurile în paginile cu informații.

Găsești cartea aici.

Oamenii istoriei. Personalități și trecut

O carte de istorie poate fi o idee inspirată pentru biblioteca oricărui om. Autoarea Margaret MacMillan propune o selecție inedită de personalități, unele faimoase, altele mai puțin cunoscute, care și-au lăsat amprenta asupra trecutului. Cartea ascunde secrete și informații curioase, precum și greseli enorme, cu consecinte devastatoare, asa cum s-a întâmplat cu Hitler, Stalin sau Thatcher.

Găsești cartea aici.

Simplitatea contează

O carte la fel de frumoasă la exterior precum și pe interior. O enciclopedie pentru o viață simplă și plină de culoare. Autoarea Erin Boyle îndeamnă să ne simplificăm existența, să renunțăm să cumpărăm atât de multe lucruri în casa noastră și să îmbrățisăm minimalismul. Cartea este decorată cu imagini glossy și împărțită în mai multe categorii: simplificare, organizare, secretele curățeniei, gătitul și planificarea meniului, garderoba, etc. Te sfătuim să dăruiești cu încredere această superbă carte și nu în ultimul rând, să o cumperi și pentru tine.

Găsești cartea aici.

Lasă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.