De la creme cu extract de melc la patch-uri pentru ochi sau măști de hidrogel, industria cosmetică a fost acaparată de produsele de origine coreeană în ultimii ani. Cu peste 25.000 de branduri de cosmetică în 2020, acestea au făcut înconjorul lumii și sunt astăzi cele mai vândute produse din ultimul deceniu. Au ajuns și la noi, le-am testat, ne-au cucerit inimile și vrem să vă povestim un pic despre ele.
În timp ce pentru noi este o adevărată revoluție, pentru femeile din Coreea de Sud este o normalitate. Or, fetele sunt învățate din adolescență să fie foarte grijulii cu tenul lor și să nu sară peste nicio etapă din cei 10 pași din rutina zilnică. Da, nu am greșit nimic – un ritual corect de îngrijire a tenului are tocmai 10 pași!
Cleanser pe bază de ulei
Toată magia începe când e timpul să te demachiezi. Știi vorba „cui pe cui se scoate”? Ei bine, ca să elimini urmele de crema cu SPF și fond de ten, ambele fiind produse hidratante, grele, este nevoie înainte de toate, de o curătare cu un produs care să le dizolve. Iar aici se descurcă de minune un ulei hidrofil, care nu lipsește din rutina coreencelor. Abia după acest pas poți trece la demachierea cu un gel sau o spumă.
Cleanser pe bază de apă
Cu siguranță ai auzit de double cleansing, adică demachiere dublă. După ulei, când tenul pare că este curat, dar nu este, în joc intră un cleanser pe bază de apă, care va curăța orice reziduu rămas, lăsând tenul imaculat. Este important să folosești un produs blând care nu va irita pielea și nu va distruge stratul protector al acesteia.
Exfolierea
Acum că tenul este curat, exoliantul va ajuta la îndepărtarea celulelor moarte și curățarea în profunzime a porilor. Nu trebuie, însă, să exagerezi și îl poți utiliza de 2-3 ori pe săptămână. Dacă ai tenul foarte sensibil și nu poți suporta exfolierea mecanică, încearcă un exfoliant chimic pe bază de acizi.
Tonerul
Printre produsele care fac parte din arsenalul coreencelor se numără și toner-ul. Pare o simplă apă, însă nu îi subestima puterea. Rolul tonerului este de a reagla PH-ul pielii după procedurile anterioare. Alege unul pe bază de ingrediente naturale, potrivit tipului tău de ten.
Esențele
Esențele sunt niște formule care au la bază foarte multe ingrediente benefice tenului, cu o textură fluidă și mai puțin concentrată decât cea a unui serum. Rolul lor principal este să hidrateze tenul și să creeze un mediu potrivit pentru serum, astfel încât acesta să funcționeze la capacitatea lui maximă. Gândește-te la tenul tău ca la un burete: odată ce este umplut cu apă, absoarbe mult mai bine celelalte produse.
Serumurile și fiolele
După estență, e rândul unui serum. Poți încerca unul pe bază de collagen, peptide, cărbune active sau orice nevoie are tenul tău.
Măștile de față din material textil
Da, măștile șervețel sau din hidrogel se aplică după esență și serum, pentru a ajuta substanțele nutritive să se absoarbă mai bine. Nu uita să stai relaxată în aceste 15 minute, iar după ce o scoți nu spăla sau sterge surplusul, ci masează tenul. Un pont de la coreence: nu lăsa produs nici în plicul unde a fost masca, îl poți folosi ca să îți masezi mâinile sau decolteul.
Crema de ochi
Ține minte: crema de față nu poate înlocui crema de ochi! Pielea din jurul ochilor este mult mai subțire și mai sensibilă decât restul feței și se deshidratează mai rapid, iar din acest motiv trebuie să folosești un produs destinat doar acestei zone a feței. Dintre produsele de k-beauty cea mai populară este crema de ochi cu esență de melc, care face minuni!
Crema hidratantă pentru ten
Crema hidratantă pentru față este făcută pentru a crea o barieră între ten și factorii externi, pentru a fixa ingredientele pe care le-ai aplicat înainte si pentru a le împiedica să se evapore. Când spunem hidratantă, nu ne referim neapărat la o cremă cu o consistență grea, ci aleasă în funcție de tipul și nevoile tenului. Nu sări peste acest pas chiar și dacă ai o piele mixtă, ci găsește-ți formula potrivită. Un ten gras are aceeași nevoie de hidratare ca și unul uscat.
SPF is your BFF
Este ultimul pas din rutina de îngrijire, dar cel mai important dintre toate. Cremele cu SPF, care se folosesc doar ziua, sunt unul dintre cele mai mari secrete coreene. Femeile din Coreea o aplică chiar și dacă nu ies din casă, pentru că soarele pătrunde și pe geam, iar razele, după cum știi, sunt însoțite de UVA și UVB. În fiecare zi, încheie-ți rutina de îngrijire prin aplicarea unei creme cu protecție solară. Încă ceva: simplul fapt că fondul de ten sau crema de zi conțin SPF nu este suficient pentru a-ți proteja tenul de razele foarte dăunătoare ale soarelui.