Dacă ești mămică sau urmează să devii, cu siguranță ai auzit de nenumărate ori despre Montessori. Există astăzi în toată lumea grădinițe și creșe care se bazeaza pe acest sistem de educație, însă poți să îți crești copilul în stil Montessori și acasă. Ce activități să faci – îți spunem noi.
În urmă cu mai bine de 100 de ani, Maria Montessori – pedagog italian – punea bazele unui sistem nou de educație care avea să revoluționeze parentingul tipic pentru acele vremuri. Metoda de abordare pleca de la premisa că educația începe de la naștere și că primii ani sunt esențiali pentru copii, atât fizic, cât și emoțional.
Ce trebuie să știi e că Montessori nu e un set de sarcini pe care trebuie să i le dai copilului, ci o filozofie de viață, un stil de viață. Cum spuneam și mai sus, primii ani sunt cei mai importanți și unici în evoluția celui mic, pentru că niciodată creierul lui nu va mai avea parte de un asemenea boom în dezvoltare. În perioada 0-3 ani este esențial totul – de la camera și patul în care doarme, până la alimentație sau jucării. Toate pot fi în stil Montessori cu doar un pic de efort.
Și totuși, ce e Montessori? Este autoeducare. Este încurajarea copiilor să ia mereu decizii proprii pe care să le respecte. Este lipsa pedepselor și a recompenselor. Este alegerea copilului ce să învețe, iar în activitățile de predare sunt mereu folosite artele vizuale, muzica și mișcarea. Montessori mai înseamnă cultivarea respectului, responsabilității și dezvoltarea caracterului. La școală, elevii se bucură de libertate fără limite. Se pune accent pe lucrul în echipă, pe proiecte comune – nu există bănci separate, ci doar spații și covorașe de lucru.
Montessori poate intra foarte ușor în viața copilului tău și acasă, iar de mare ajutor îți vor fi cărțile și activitățile la acest subiect. Iată câteva recomandări:

Montessori de la naștere la 3 ani. Învață-mă să fiu eu însumi – Charlotte Poussin
O carte de bază pentru primii trei ani din viața celui mic, scrisă de educatoarea Charlotte Poussin. Autoarea împărtașește din experiența sa, pentru a trăi abordarea Montessori alături de copil. Și anume: să ajuți fără să ajuți prea mult, să observi și să ai o atitudine favorabilă față de copil. O carte bogat ilustrată care prezintă stadiile de dezvoltare a celui mic, sfaturi concrete de creștere și peste 100 de activități cu care să vă petreceți timpul util, sănătos și echilibrat. Charlotte Poussin este educatoare Montessori și aplică acest stil de viață împreună cu cei cinci copii ai ei.
Gasești cartea aici.

Cum să crești un copil extraordinar prin metoda Montessori. Tim Seldin
O altă carte menită să descrie cât mai amănunțit și cu exemple cum îți poți „modela” un copil liber, puternic și empatic. Autorul Tim Seldin vine cu sute de activități creative care stimulează creierul copiilor, activități prin care copiii învață reguli de igienă, bune maniere, cum să interacțoneze cu mediul înconjurător, cum să se îmbrace, să scrie, să calculeze sume și alte necesități care îl ajută pe cel mic să dobândească un tipar pe viață de obiceiuri sănătoase, autodisciplină și rresponsabilitate.
Gasești cartea aici.
Cartonașele Montessori
Bestsellers pe elefant.md, cartonașele Montessori nu trebuie să îți lipsească din activitățile cu cel mic. Cardurile sunt grupate pe vârstă și pot ilustra diverse tematici: dezvoltarea simțurilor, recunoașterea vizuală, asocieri, vocabular, clasificare, etc. Pachetele de cartonașe sunt accesibile la preț, ușor de folosit și de depozitat și îți încap mereu în geantă.

Montessori nu se oprește la vârsta preșcolară și trebuie continuată până aproape de adolescență. Cartea autoarei Marie Helene Place prezintă prima Mare Poveste despre crearea Universului și a Pământului, însoțită de 65 de activități care pot fi realizate acasă, pentru a înțelege structura Pământului, georgrafia, Sistemul Solar și întreg Universul.
Găsești cartea aici.